Un român a fost reținut de un câine după un jaf spectaculos în Austria

În Austria, la Villach, a avut loc luni, 12 ianuarie, un jaf la o casă individuală, în care a fost implicat un cetățean român. Incidentul s-a soldat cu reținerea unuia dintre suspecți cu ajutorul unui câine polițist. Potrivit presei din Austria, câinele polițist „Face” a reținut un bărbat român în vârstă de 56 de ani, care încerca să fugă de la locul faptei.

Conform rapoartelor poliției austriece, suspectul a fost trântit la pământ de câine în timp ce încerca să scape și a fost arestat de dresorul acestuia. În timpul evadării, suspecții au abandonat mai multe bunuri furate, printre care bijuterii și un iPad provenite din spargere. Autorii au pătruns în locuință după ce au spart geamul bucătăriei și au percheziționat toate camerele casei.

După descoperirea jafului, poliția din Austria a intervenit la fața locului, fiind însoțită de un câine polițist. Ofițerii au urmărit urmele de pași care se îndepărtau de casă, ajungând în apropierea unui autoturism cu numere de înmatriculare franceze.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În momentul în care poliția a încercat să oprească mașina, șoferul a accelerat, declanșând o urmărire. La operațiune au participat aproximativ 30 de ofițeri de poliție, urmărirea încheindu-se după ce autoturismul s-a izbit de un copac. Cei doi ocupanți ai mașinii au fugit pe jos, însă unul dintre ei, românul de 56 de ani, a fost prins de câinele polițist. Suspectul reținut a fost dus la centrul de detenție al poliției din Austria, în timp ce al doilea suspect a reușit inițial să evadeze.

Articolul Un român a fost reținut de un câine după un jaf spectaculos în Austria apare prima dată în Realitatea.md.