Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, în cadrul întâlnirii cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România, că mediul internaţional este marcat de crize cronice sau spontane, de reînvierea logicii sferelor de influenţă şi a competiţiei dintre marile puteri. Liderul de la Cotroceni le-a solicitat diplomaţilor români să aibă capacitatea să se adapteze acestor realităţi, să anticipeze realităţile viitoare şi să reacţioneze prompt faţă de acestea. Şeful statului a mai anunţat că, pe o scenă globală adesea haotică, România va continua să fie un partener de încredere şi va urmări aceeaşi politică externă, întemeiată pe triada Uniunea Europeană-NATO – Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii.
Avertismentul lui Nicușor Dan privind „sferele de influenţă şi competiţia dintre marile puteri”. Ce le-a cerut diplomaților români