Danemarca își va amplifica prezența militară în teritoriul său autonom Groenlanda și poartă discuții cu NATO, pentru consolidarea aflării blocului în Arctica. Anunțul a fost făcut miercuri de ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, drept replică la acțiunea declanșată de administrația SUA de a anexa insula arctică, la inițiativa președintelui american Donald Trump, transmite IPN.
„Obiectivul constă în exersarea capacității de operare în condițiile speciale ale Arcticii și consolidarea prezenței NATO în Arctica, în folosul securității atât europene, cât și transatlantice”, se arată în comunicatul semnat ministrul danez.
La rândul său, ministrul danez de externe, Lars Løkke Rasmussen, și omologul său groenlandez, Vivian Motzfeldt, s-au întâlnit miercuri la Casa Albă cu vicepreședintele SUA, JD Vance, și cu secretarul american de stat, Marco Rubio. Subiectul întrevederii a fost deblocarea crizei legate de Groenlanda, despre care Donald Trump a menționat în repetate rânduri, de la preluarea celui de al doilea mandat, că vrea să o anexeze.
În cadrul unei conferințe de presă după întâlnire, Lars Løkke Rasmussen s-a referit subtil la declarațiile președintelui american de pe rețelele de socializare, menționând că „nu este ușor să gândești inovator la soluții atunci când te trezești în fiecare dimineață cu diverse amenințări”.
„Este în interesul tuturor să încercăm, chiar dacă nu suntem de acord, totuși să explorăm dacă este fezabil să luăm în considerare unele preocupări, respectând integritatea teritoriului regatului danez și autodeterminarea poporului groenlandez”, a subliniat șeful diplomației daneze.
Totodată, ministrul groenlandez de externe a declarat că „nu a fost niciodată atât de important” să se accentueze faptul că Danemarca și Groenlanda sunt aliați ai SUA, au colaborat cu SUA „de mulți, mulți ani” și doresc să facă același lucru în viitor.
The post Danemarca își întărește prezența militară în Groenlanda, pe fondul amenințărilor lui Trump appeared first on ipn.md.