Gala premiilor în cultură: personalități și instituții premiate pentru contribuții remarcabile

Oamenii de cultură și instituții care au adus în 2025 contribuții remarcabile în muzică, literatură, arte vizuale, teatru, dans și conservarea patrimoniului, au fost decernați la Gala Premiilor, organizată de Ministerul Culturii de Ziua Națională a Culturii. Evenimentul a reunit artiști, scriitori, cercetători și manageri culturali, evidențiind talentul, profesionismul și pasiunea pentru promovarea culturii naționale, transmite IPN.

Premiile au fost oferite în semn de recunoaștere atât a realizărilor din anul trecut, cât și a activității îndelungate dedicate artei și patrimoniului. Ediția actuală a fost marcată de instituirea a patru distincții: „Dumitru Blajinu”, „Ion Casian Suruceanu”, „Alexander Bernardazzi”, „Alexandru Plămădeală”.

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a remarcat importanța efortului depus de artiști și lucrătorii din domeniu. „Mulțumesc pentru munca depusă, pentru responsabilitate și multă pasiune. Cultura se construiește în timp, cu efort constant, iar contribuția fiecăruia dintre dumneavoastră este extrem de importantă. Felicit toți premiații din această seară”, a menționat ministrul Jardan.

Președinta Maia Sandu a subliniat că în această zi se onorează ceea ce unește societatea dincolo de vremuri și provocări, amintind că, dintotdeauna, cultura a fost leagănul care a unit societatea. „Am reușit să ne păstrăm limba română și cultura în ciuda furtunilor geopolitice. În această seară vor fi premiați oameni care, prin talentul și munca lor, transformă memoria în creație vie. Îi felicit azi nu doar pe cei care vor urca pe această scenă, ci pe toți cei care mențin aprinsă flacăra creativității, inclusiv în cele mai îndepărtate regiuni ale Moldovei” a menționat șefa statului.

În domeniul artei teatrale, Premiul „Valeriu Cupcea” a fost conferit actorilor Alexandru Pleșca, de la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, și Ala Menșicov, de la Teatrul Național „Eugene Ionesco”, pentru contribuția la promovarea teatrului. Premiile pentru întreaga activitate au fost decernate maestrului perucher Nicolae Ponomarenco și publicistei Eugenia David, recunoscută pentru promovarea literaturii și traducerilor.

În muzică și literatură, acordeonistul Pavel Efremov a primit Premiul „Gavriil Musicescu”, iar poeta și prozatoarea Monica Laura Vakulovski a fost distinsă cu Premiul „Constantin Stere”. Dansul a fost recompensat prin Premiul „Vladimir Curbet” acordat artistului-maestru Dumitru Bălțătescu.

În domeniul patrimoniului și muzeografiei, doctorul în istorie Sergiu Matveev a fost premiat cu „Ștefan Ciobanu”, lutierul Pavel Talpalaru a primit Premiul „Dumitru Blajinu”, iar profesorul universitar Sergiu Musteață a luat distincția „Ion Casian Suruceanu”. Mariana Șlapac s-a ales cu Premiul „Alexander Bernardazzi”.

Premiul „Alexandru Plămădeală” pentru sculptură i-a fost acordat lui Ion Zderciuc, precum și Muzeului de Istorie și Etnografie din Ungheni, iar Cezara Kolesnik a primit Premiul „Mihail Grecu” în domeniul artelor plastice. Debutul în domeniul artelor vizuale a fost recunoscut prin Premiul „Valentina Rusu-Ciobanu”, acordat Zinaidei Căpățînă și lui Eugen Gorean.

În domeniul biblioteconomic și mass-media, Premiul „Ion Madan” a fost oferit Ludmilei Costin și Nadejdei Pădure, iar Ana-Maria Vasilache-Verdeș a primit Premiul „Gheorghe Cincilei”. Premiul „George Enescu” în domeniul compoziției muzicale a fost acordat lui Vlad Burlea.

La cinematografie, actorul și regizorul Igor Caras a fost distins cu Premiul „Emil Loteanu”, iar Premiul „Veniamin Apostol” pentru educație artistică a fost oferit regizorului și profesorului Mihai Fusu. Managementul cultural a fost recunoscut prin premiile acordate Rodicăi Pănășescu și Jannei Pașalî.

Premii speciale au fost oferite pentru proiecte culturale de impact, inclusiv Grupului de lucru pentru promovarea elementului „Cobza – cunoștințe, tehnici și muzică tradițională”, pentru includerea acestuia în Lista UNESCO, precum și unor proiecte și inițiative culturale: Dmitri Lecarțev, Roman Burlaca cu proiectul „Născut în Moldova”, Alex Calancea („VOIEVOD”), Oleg Organ („Rama Albastră”), GAL „Lunca Prutului de Jos”, Viorica Cerbușcă de la ARTCOR, Fundația Moldcell și AO Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vorniceni.

The post Gala premiilor în cultură: personalități și instituții premiate pentru contribuții remarcabile appeared first on ipn.md.