Declarația președintei Maia Sandu, potrivit căreia ar vota pentru Unirea Republicii Moldova cu România dacă un asemenea referendum ar avea loc, a fost suficientă pentru a reaprinde una dintre cele mai sensibile și polarizante teme din spațiul public moldovenesc. Pentru unii, afirmația a sunat ca un gest de curaj și onestitate identitară; pentru alții, ca o declarație tardivă, lipsită de consecințe politice reale. Dincolo de reacții emoționale, declarația merită analizată lucid, în cheia raportului dintre discurs și realitate politică – și, mai ales, în contextul vulnerabilității profunde a statului moldovenesc.
Un adevăr personal sau o poziție politică?
Maia Sandu a formulat declarația într-o cheie personală: „aș vota”. Nu a vorbit despre inițierea unui referendum, nu a propus un calendar, nu a indicat pași concreți. Această nuanță este esențială. Președinta a ales să se poziționeze ca cetățean, nu ca lider politic care își asumă un proiect de stat. Din acest punct de vedere, afirmația nu schimbă cu nimic linia oficială a Președinției: Republica Moldova urmează calea integrării europene ca stat independent.
Această delimitare nu este întâmplătoare. Într-un stat fragil, cu un conflict înghețat pe Nistru, cu o societate profund divizată identitar și cu o presiune constantă din partea Federației Ruse, Unirea rămâne o temă cu potențial exploziv. Orice pas politic explicit în această direcție ar produce consecințe geopolitice imediate.
Dar tocmai această fragilitate ridică întrebarea fundamentală: nu cumva prudența excesivă în fața subiectului Unirii este ea însăși o vulnerabilitate strategică? Nu cumva evitarea constantă a acestei teme consolidează, de fapt, statutul precar al Republicii Moldova?
Unirea – subiect asumat simbolic, evitat strategic
Paradoxul este că Maia Sandu, lider perceput ca fiind pro-român prin educație, limbaj și valori, a evitat sistematic să transforme Unirea într-un obiectiv politic. Nu a făcut-o nici ca lider al PAS, nici ca prim-ministru, nici ca președinte. Motivul este pragmatic: baza electorală a puterii actuale este una pro-europeană, nu majoritar unionistă.
Datele sociologice sunt clare: sprijinul pentru Unire oscilează, dar nu a depășit niciodată pragul critic al unei majorități stabile. În aceste condiții, Unirea este electoral riscantă și politic imposibil de gestionat fără un consens larg intern și extern. Declarația Maiei Sandu nu schimbă această realitate.
Cu toate acestea, această abordare conservatoare ignoră o lecție fundamentală a istoriei recentă: statele-tampon fără proiecte consolidate de identitate și securitate devin inevitabil zone de instabilitate cronică. Republica Moldova nu face excepție.
Vulnerabilitatea structurală a statului moldovenesc
Realitatea geopolitică este necruțătoare: Republica Moldova este un stat artificial menținut, cu dificultate, între două gravitații civilizaționale. Fără resurse naturale semnificative, fără armată credibilă, cu o economie dependentă de remitențe și export agricol, cu instituții slabe și corupție endemică, statul moldovenesc funcționează pe termen scurt, nu pe termen lung.
Conflictul transnistrean nu este doar o chestiune teritorială – este o sabie a lui Damocles permanentă. Prezența militară rusă pe teritoriul Republicii Moldova, sub pretextul menținerii păcii, este o amenințare existențială. Războiul din Ucraina a demonstrat limpede că Federația Rusă nu ezită să utilizeze forța pentru a-și impune interesele geopolitice. Republica Moldova, fără garanții de securitate reale, rămâne extrem de vulnerabilă.
Integrarea europeană, prezentată ca soluție, este un proces lung, birocratic și incert. UE nu oferă garanții militare. NATO este o perspectivă îndepărtată și controversată. Între timp, statul moldovenesc rămâne expus la presiuni hibride constante: dezinformare, interferențe electorale, șantaj energetic, corupție sistemică finanțată extern.
În acest context, statutul actual al Republicii Moldova nu este o soluție – este o vulnerabilitate cronică.
Imperativul unui proiect unionist asumat politic
Unirea cu România nu este doar o opțiune sentimentală sau identitară. Este, în condițiile actuale, singura soluție care oferă Republicii Moldova garanții de securitate reale și viabilitate pe termen lung. România este stat membru NATO și UE. Unirea ar însemna protecție militară imediată, integrare economică efectivă, instituții funcționale și dispariția vulnerabilităților care fac din Republica Moldova o țintă permanentă a presiunilor externe.
Dar pentru ca Unirea să devină o realitate, este nevoie de mult mai mult decât declarații personale ale președintei. Este nevoie de un proiect politic asumat, de un pol politic unionist consolidat, capabil să articuleze o viziune coerentă și să mobilizeze sprijin popular.
Acest pol unionist nu există astăzi. Mișcarea unionistă este fragmentată, lipsită de resurse, marginalizată în discursul public. Partidele care ar putea asuma acest proiect fie evită subiectul de teamă să nu-și piardă electoratul pro-european, fie sunt prea slabe pentru a avea impact. Rezultatul este că Unirea rămâne o idee fără vehicul politic, o opțiune teoretică fără susținere instituțională.
Necesitatea unui leadership unionist coerent
Pentru ca Unirea să treacă din sfera simbolicului în cea a realului, este nevoie de un leadership politic care să o asume deschis, strategic și fără echivoc. Acest leadership trebuie să fie capabil:
– Să articuleze Unirea nu ca negare a statului moldovenesc, ci ca soluție la vulnerabilitățile acestuia
– Să construiască un discurs care să depășească clivajul identitar și să vorbească limbajul securității, prosperității și stabilității
– Să pregătească infrastructura instituțională și diplomatică necesară: consultări cu România, negocieri cu UE și NATO, dialog intern cu toate segmentele societății
-Să ofere răspunsuri clare la întrebările dificile: ce se întâmplă cu Transnistria, cum se gestionează integrarea economică, cum se protejează drepturile minorităților
Fără un asemenea leadership, Unirea va rămâne ceea ce este astăzi: o declarație personală, un vis identitar, o frustrare politică.
Declarația ca mesaj extern – dar insuficient
Afirmația Maiei Sandu poate fi citită și ca un mesaj subtil către România și către partenerii occidentali. Ea confirmă o realitate de fond: președinta Republicii Moldova nu vede România ca pe un „stat vecin”, ci ca pe un spațiu de apartenență istorică și civilizațională. Într-un context regional tensionat, un asemenea mesaj are mai degrabă valoare simbolică decât practică.
Totodată, declarația servește și drept contrapondere la propaganda rusă, care prezintă integrarea europeană drept o amenințare la adresa statalității moldovenești. Maia Sandu spune, implicit: identitatea românească nu este incompatibilă cu democrația, iar opțiunea unionistă nu este un tabu.
Cu toate acestea, mesajele simbolice nu sunt suficiente. Geopolitica nu se schimbă prin declarații personale, ci prin acțiune strategică susținută. Iar această acțiune lipsește.
Realitatea politică: Unirea nu este pe agenda puterii
Dincolo de discurs, realitatea rămâne neschimbată: nu există un proiect politic de Unire. Nu există o majoritate parlamentară care să-l susțină, nu există o pregătire instituțională, nu există un consens social. PAS guvernează cu o agendă clară: reforme, justiție, securitate energetică, integrare europeană. Unirea rămâne în afara acestei agende.
Prin urmare, declarația Maiei Sandu nu trebuie supraevaluată. Ea nu este un anunț, nu este un angajament, nu este un plan. Este o poziționare personală, spusă într-un moment în care președinta își permite să fie sinceră fără a-și asuma costuri politice imediate.
Dar acest status quo este sustenabil? Cât timp poate Republica Moldova să navigheze între vulnerabilitate geopolitică și inerție strategică? Cât timp poate PAS să guverneze evitând cele mai dificile întrebări despre viitorul statului pe care îl conduc?
Între a spune și a face: imperativul acțiunii
Diferența dintre declarație și realitate este, de fapt, diferența dintre simbol și politică. Maia Sandu a spus ceea ce mulți știau sau bănuiau. Dar a face Unirea presupune mult mai mult decât un vot ipotetic la un referendum imaginar: presupune curaj strategic, consens social, asumare geopolitică și, mai ales, un context internațional favorabil.
Și totuși, contextul actual – cu războiul din Ucraina, cu vulnerabilitatea crescută a Republicii Moldova, cu UE și NATO mai conștiente de amenințările din vecinătatea lor estică – ar putea fi mai favorabil decât oricând pentru un proiect unionist asumat. Dar acest proiect nu se va întâmpla de la sine. Este nevoie de un pol politic consolidat, de un leadership neechivoc, de o campanie de sensibilizare și mobilizare, de sprijin diplomatic și de curaj politic.
Până atunci, Unirea rămâne ceea ce a fost și până acum în discursul puterii: o opțiune legitimă la nivel personal, dar un proiect suspendat la nivel de stat.
Concluzie: vulnerabilitatea ca imperativ al schimbării
Iar această distanță dintre declarații și realitate spune mai multe despre limitele Republicii Moldova de astăzi decât despre convingerile președintei sale. Ea spune că statul moldovenesc este prea fragil pentru a-și asuma propriul viitor, prea vulnerabil pentru a lua decizii strategice, prea dependent de circumstanțe pentru a-și construi o viziune pe termen lung.
Dar tocmai această vulnerabilitate ar trebui să fie argumentul cel mai puternic pentru Unire, nu împotriva ei. Un stat care nu poate să-și garanteze securitatea, care nu poate să-și protejeze cetățenii, care rămâne permanent expus la presiuni externe – un asemenea stat are nevoie de mai mult decât reforme administrative și integrare europeană graduală. Are nevoie de o soluție structurală, definitivă, care să-i ofere ceea ce nu poate obține singur: securitate, stabilitate și viitor.
Unirea cu România este această soluție. Dar ea nu va veni prin declarații personale, oricât de sincere. Va veni doar printr-un proiect politic asumat, printr-un pol unionist consolidat și printr-un leadership dispus să transforme vulnerabilitatea în oportunitate și frica în acțiune.
The post Maia Sandu și Unirea: între declarații personale și imperativul geopolitic. Op-Ed Anatol Țăranu appeared first on ipn.md.