Victoria Furtună, președintele Partidului „Moldova Mare”, fost procuror anticorupție, afirmă într-o declarație publică prilejuită de împlinirea a 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu că poetul național a fost „moldovan prin naștere, prin sânge, prin nume și prin conștiință”, subliniind că întreaga sa operă are ca temelie Moldova istorică, pe care o descrie drept centrul universului său spiritual și moral.
Victoria Furtună susține că moștenirea lăsată de Mihai Eminescu nu este doar una literară, ci și una morală și politică, iar modul în care poetul a fost redus la tăcere și a murit „în condiții odioase” rămâne, în opinia sa, o rană deschisă în istoria Moldovei, care obligă societatea de astăzi să nu uite și să apere valorile pentru care acesta a luptat.
“Mihai Eminescu este una dintre cele mai puternice și profunde personalități născute pe pământul Moldovei. El a fost moldovan prin naștere, prin sânge, prin nume și prin conștiință, iar întreaga sa operă poartă amprenta acestui spațiu istoric și spiritual.
S-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, oraș moldovenesc, aflat în inima Moldovei istorice. Copilăria și-a petrecut-o la Ipotești, sat cu codri, izvoare și tradiții care aveau să-i modeleze definitiv sensibilitatea și viziunea asupra lumii.
Numele adevărat al poetului a fost Mihai Eminovici, un nume tipic moldovenesc, întâlnit frecvent în Moldova secolului al XIX-lea. Tatăl său, Gheorghe Eminovici, era căminar moldovean, provenit dintr-o familie locală, iar rădăcinile neamului său sunt legate profund de pământul Moldovei.
Forma „Eminescu” a apărut mai târziu, în activitatea sa publicistică și literară, ca o adaptare de epocă, însă identitatea sa moldovenească nu a fost niciodată ștearsă.
Moldova a fost temelia operei sale.
Moldova nu a fost pentru Eminescu un simplu loc de origine, ci centrul lumii sale interioare. În poeziile și scrierile sale, Moldova apare ca spațiu al memoriei, al demnității și al suferinței istorice.
El a privit trecutul Moldovei ca pe o epocă a dreptății și a ordinii, în contrast cu prezentul degradat al timpului său. Poetul deplânge destrămarea valorilor, pierderea suveranității morale și îndepărtarea conducătorilor de interesele poporului moldovenesc.
Figura dominantă a trecutului moldovenesc, așa cum apare în viziunea lui Eminescu, este Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei. Pentru poet, Ștefan nu era doar o figură istorică, ci simbolul absolut al puterii moldovenești, al dreptății și al apărării pământului strămoșesc.
Eminescu îl evocă pe Ștefan cel Mare ca model de conducător, capabil să apere Moldova de primejdii și să păstreze rânduiala și legea. În contrast, prezentul îi apare ca o epocă a decăderii și a trădării intereselor Moldovei.
Ca publicist, Eminescu a fost un spirit neînduplecat. A criticat dur abuzurile, nedreptățile sociale, corupția și lipsa de responsabilitate a clasei conducătoare. A apărat ideea de stat drept și a cerut respect pentru poporul moldovenesc.
Pozițiile sale ferme l-au transformat într-o figură incomodă, izolată și atacată de contemporani.
Moartea odioasă a poetului
Moartea lui Mihai Eminescu, la 15 iunie 1889, este una dintre cele mai dureroase și controversate pagini ale istoriei Moldovei culturale. Internat forțat, supus unor tratamente inumane, neglijat și umilit, poetul a murit în condiții care ridică până astăzi semne grave de întrebare.
Mulți cercetători consideră că nu boala, ci sistemul crud și ostil i-a grăbit sfârșitul. Eminescu a fost redus la tăcere într-un mod odios, iar dispariția sa rămâne o rană deschisă în Istoria Moldovei”, a declarat Furtună.