
Sergiu Țârnă, tânărul moldovean găsit decedat pe 30 decembrie 2025, cu o rană la tâmplă, într-un câmp din apropierea Veneției, a fost condus astăzi, 15 ianuarie, pe ultimul drum. Înmormântarea a avut loc în Italia.
La slujba de înmormântare a participat familia și prietenii.
„Astăzi, la biserica Sfânta Lucia din Zelarino, cu profundă durere și reculegere, ne-am luat rămas-bun mult prea devreme de la conaționalul nostru Sergiu Țarna, pe care l-am condus pe ultimul drum pământesc. Slujba de înmormântare a fost săvârșită de un sobor de preoți din parohiile din regiune, într-un duh de rugăciune, comuniune și solidaritate creștină, alături de familie, prieteni și membrii comunității.
Întreaga noastră comunitate este profund îndurerată de această pierdere. Ne exprimăm întreaga compasiune și transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate, asigurând-o de sprijinul nostru moral și de rugăciunile neîncetate”, se arată într-un mesaj.
Totodată, cei prezenți la înmormântare și-au luat rămas-bun de la tânăr ținând în mâini baloane albe, pe care le-au lăsat apoi să se înalțe spre cer.
„Zbor lin, Sergiu. Domnul să te primească în Împărăția Sa”, se arată în alt mesaj.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că autoritățile italiene au reținut atât ucigașul moldoveanului, cât și presupusul complice. Procurorii susțin că ambii ar fi acționat împreună atât la răpire, cât și în momentul comiterii crimei.
Articolul „Zbor lin, Sergiu”. Tânărul moldovean omorât în Italia, condus pe ultimul drum apare prima dată în Realitatea.md.