Anul trecut, numărul cazurilor de rabie la animale s-a dublat față de 2024. Datele arată o extindere clară a focarelor în teritoriu, situație care, potrivit specialiștilor, sporește riscul pentru sănătatea publică și impune măsuri urgente de prevenire, transmite IPN.
Potrivit Centrului Republican de Diagnostic Veterinar, în 2024 rabia a fost confirmată la 18 animale, în opt raioane, iar în 2025 numărul cazurilor a crescut la 46, în 18 raioane, de 2,5 ori mai mult. Majoritatea cazurilor au fost la animale domestice – câini și bovine (31 de cazuri), iar în mediul sălbatic, cele mai multe infectări au fost la vulpi, principala sursă de răspândire a virusului.
Agenția Națională pentru Sănătate Publică avertizează că situația epizootică rămâne îngrijorătoare, iar animalele fără stăpân reprezintă un factor major de risc. Prezența lor în localități favorizează răspândirea virusului și crește probabilitatea apariției cazurilor la oameni.
Rabia este o boală transmisă de animalele infectate prin mușcături sau zgârieturi și afectează atât animalele, cât și oamenii. Perioada de incubație este de 10-14 zile sau mai mult. Boala începe cu durere, mâncărime sau furnicături la locul mușcăturii, febră, dureri de cap, greață și oboseală, putând provoca și iritabilitate, insomnie sau frică de lumină.
Specialiștii recomandă prezentarea imediată la medic după orice agresiune provocată de animale. Tratamentul antirabic este gratuit și eficient dacă este administrat la timp, fiind esențial pentru prevenirea unor consecințe fatale.
The post Cazurile de rabie s-au dublat într-un an și se răspândesc în tot mai multe raioane appeared first on ipn.md.