CEDO a comunicat 19 cauze privind încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat 19 cauze privind pretinse încălcări ale drepturilor omului în regiunea transnistreană. Cauzele au fost transmise Guvernelor Republicii Moldova și Federației Ruse și vizează, în principal, plângeri depuse de cetățeni și entități din stânga Nistrului privind lipsa accesului la instanțe legale și independente, fiind invocată încălcarea dreptului la un proces echitabil, garantat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, transmite IPN.

Reclamanții susțin, de asemenea, că au fost supuși unor restricții ilegale și ingerințe grave în exercitarea altor drepturi fundamentale, precum dreptul la viață privată și de familie, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire pașnică, dreptul de proprietate și libertatea de circulație.

Un element comun tuturor cauzelor este invocarea lipsei de remedii interne efective pentru apărarea drepturilor încălcate, în contextul situației juridice și instituționale din regiunea transnistreană, aspect ce ar constitui o încălcare a Convenției.

În opt cauze dintre cele comunicate reclamanții sunt reprezentați de avocații Asociației Promo-LEX. Plângerile se referă la sechestrarea ilegală a bunurilor, condamnări pronunțate de așa-zise instanțe locale, interdicții de părăsire sau de intrare în regiune, sancționarea pentru exprimarea unor opinii critice, restricționarea accesului la terenuri agricole și presupuse persecuții cu caracter politic.

„Comunicarea acestor cauze confirmă că nimeni nu se află în afara protecției Convenției, inclusiv în regiunea transnistreană. Este un pas important pentru responsabilizarea celor implicați în comiterea abuzurilor și pentru combaterea vidului de protecție juridică existent în regiune”, a declarat avocatul Promo-LEX, Vadim Vieru.

Promo-LEX reiterează apelul către autoritățile constituționale ale Republicii Moldova și către partenerii internaționali de a consolida mecanismele de protecție a drepturilor omului, astfel încât populația din raioanele de est ale țării să își poată valorifica drepturile și libertățile fundamentale.

The post CEDO a comunicat 19 cauze privind încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană appeared first on ipn.md.