Consumatorii de gaze ar putea alege între prețul fix și cel dinamic, proiect ANRE

Consumatorii de gaze vor putea alege modul de contractare a gazelor, fie la un preț fix pe o perioadă determinată, fie la un preț dinamic, indexat la bursă, odată cu liberalizarea pieței. În acest sens, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat pentru consultări publice proiectul privind modificarea Regulamentului cu privire la furnizarea gazelor naturale și a Regulamentului privind procedura de schimbare a furnizorului, transmite IPN.

Potrivit ANRE, scopul noilor prevederi este de a oferi mai multă previziune și stabilitate atât consumatorilor casnici, cât și mediului de afaceri. Contractele la preț fix vor fi încheiate pe o durată de 12 luni, reducând riscul expunerii la volatilitatea pieței, în timp ce opțiunea de preț dinamic va reflecta evoluțiile zilnice, lunare sau trimestriale ale pieței.

În proiect e propusă eliminarea condiției de a deține un contor cu înregistrare orară, pentru schimbarea furnizorului de gaze, măsură care va permite tuturor consumatorilor să își aleagă liber furnizorul. Totodată, va fi introdus un comparator electronic de prețuri, pentru ca fiecare consumator să poată analiza ofertele existente și selecta furnizorul, care oferă cele mai avantajoase condiții.

O altă modificare vizează eliminarea interdicției de schimbare a furnizorului pentru consumatorii care au datorii la gaze, cu condiția unui acord de eșalonare și achitare treptată a restanțelor. ANRE susține că această măsură asigură acces egal pe piața liberă, menținând în același timp disciplina financiară.

Pentru consumatorii mari și mijlocii, proiectul introduce un mecanism de tranziție de la prețurile reglementate la cele de piață. Astfel, consumatorii mari vor trece pe piața concurențială din 1 aprilie 2026, iar cei mijlocii – de la 1 aprilie 2027, odată cu expirarea contractelor la preț reglementat.

Printre alte prevederi se numără obligativitatea de a indica în factură modul de determinare a consumului – citit sau estimat – limitarea estimării la maximum trei luni, precum și obligația furnizorilor de a avea centre de deservire accesibile publicului, pagini web cu informații actualizate și servicii de asistență telefonică disponibile non-stop.

Ofertele de furnizare și facturile vor indica prețurile atât în lei per metru cub, cât și în lei per kilowatt-oră, în contextul tranziției de la unitățile volumetrice la cele energetice, pentru a reflecta corect conținutul energetic al gazelor.

The post Consumatorii de gaze ar putea alege între prețul fix și cel dinamic, proiect ANRE appeared first on ipn.md.