Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra sesizării privind retragerea medaliei „Meritul Militar” a lui Igor Gorgan

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a declarat inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale în baza cărora i-au fost retrase distincțiile de stat lui Igor Gorgan.

Prin decizia adoptată la 15 ianuarie 2026, Curtea a refuzat examinarea în fond a excepției ce viza articolul 34 liniuța a doua din Legea nr. 1123 din 30 iulie 1992 cu privire la distincțiile de stat, normă abrogată între timp, dar aplicabilă în cazul retragerii Medaliei „Meritul Militar” și a Ordinului „Credință Patriei” clasa III, dispusă prin decret prezidențial în iunie 2024.

Judecătorii constituționali au reținut că retragerea distincțiilor de stat nu are caracter penal, nu echivalează cu o sancțiune penală și nu aduce atingere drepturilor fundamentale invocate de autorul sesizării. Totodată, Curtea a constatat că decretul de retragere este un act administrativ individual care poate fi contestat în instanțele de contencios administrativ, astfel că accesul la justiție este asigurat.

În aceste condiții, Curtea Constituțională a concluzionat că sesizarea nu întrunește condițiile pentru a fi examinată pe fond. Decizia este definitivă, nu poate fi atacată și a intrat în vigoare la data adoptării.