Curtea de Apel Bucureşti este aşteptată să se pronunţe, vineri, de la ora 09:00, asupra cererilor depuse la sfârşitul anului trecut de avocata Silvia Uscov privind suspendarea actelor prin care Mihai Busuioc şi Dacian Dragoş au fost numiţi ca judecători la Curtea Constituţională. Cu o zi înainte, un complet al CAB a respins, în Cameră de Consiliu, cererea de recuzare a judecătoarei Olimpiea Creţeanu, care ar urma să decidă în cazul celor doi judecători constituţionali. Recent, Uscov a deschis alte două acţiuni la CAB solicitând şi anularea actelor prin care cei doi au fost numiţi la CCR. Tot vineri, cu o oră mai târziu, CCR ar urma să decidă în cazul obiecţiilor formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Legea pensiilor de serviciu ale magistraţilor.
Curtea de Apel București, așteptată să decidă asupra cererilor de suspendare a doi judecători CCR: Mihai Busuioc și Dacian Dragoș