Ex-președintele Coreei de Sud va sta 5 ani în închisoare, pentru abuz de putere și insurecție

Fostul președinte sud-coreean, Yoon Suk Yoel, a fost condamnat la cinci ani de închisoare în primul din cele opt dosare penale în care este învinuit de abuz de putere și insurecție. Politicianul a fost declarat vinovat pentru tentativă de a dejuca propria arestare, prin introducerea legii marțiale la sfârșitul anului 2024, transmite IPN.

Procurorii au cerut o pedeapsă de 10 ani de închisoare în acest dosar, dar sentința a fost redusă la jumătate. Fostul șef de stat a fost acuzat că a folosit instituțiile statului „în scopuri personale”, pentru a ascunde fapte ilegale și pentru a submina mecanismele constituționale de control și echilibru.

Acum un an, în ianuarie 2025, aproape trei mii de polițiști au fost implicați în două tentative, pentru a-l reține în cele din urmă pe Yoon Suk Yoel, în vederea audierii în dosarul privind acuzația de insurecție. Politicianul mobilizase un număr mare de agenți de securitate, care au format un zid uman în reședința sa, pentru a bloca arestarea, acțiune calificată ca fiind fără precedent de către procurorul care investiga dosarul .

Yoon Suk Yoel a declarat că Biroul pentru Investigarea Corupției, care a încercat să-l aresteze, nu avea competență să investigheze infracțiuni de insurecție. Constituția oferă președintelui imunitate penală, cu excepția cazurilor de insurecție și trădare.

Fostul șef al statului sud-coreean a fost inculpat la 26 ianuarie 2025. Atunci Parlamentul votase deja suspendarea sa din funcție, însă el nu fusese demis oficial. Curtea Constituțională l-a revocat în aprilie.

Oamenii legii susțin că Yoon Suk Yoel a încercat să submineze Constituția prin declararea legii marțiale în absența unui război sau a oricărei urgențe naționale.

The post Ex-președintele Coreei de Sud va sta 5 ani în închisoare, pentru abuz de putere și insurecție appeared first on ipn.md.