MAN acuză guvernarea de politici iresponsabile în agricultură și cere majorarea subvențiilor

Mişcarea Alternativa Naţională (MAN) solicită guvernării să renunţe la ceea ce numește o politică iresponsabilă în raport cu agricultura și să ia măsuri urgente pentru sprijinirea fermierilor. Formaţiunea cere evitarea acumulării restanţelor la plata obligaţiilor faţă de agricultori, majorarea fondului de subvenţionare cel puţin la nivelul anului trecut, schimbarea modului de acordare a subvenţiilor pe baza unor analize profesioniste ale situaţiei reale din sector, precum şi protejarea pieţei interne și susținerea exportatorilor.

Potrivit MAN, doar prin astfel de acţiuni agricultura Republicii Moldova poate fi relansată, contribuind mai mult la formarea Produsului Intern Brut, asigurând necesarul pieţei interne și creând noi locuri de muncă. Totodată, partidul îşi exprimă indignarea faţă de atitudinea „batjocoritoare” a guvernării faţă de fermieri, menţionând că, de la venirea PAS la putere, restanţele la plata subvenţiilor au crescut constant.

Datele prezentate de MAN arată că restanţele din Fondul Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi a Mediului Rural au crescut de la 1,29 miliarde de lei la sfârșitul anului 2022, la 1,33 miliarde în 2023, 2,13 miliarde în 2024, depăşind 3 miliarde de lei la finele anului 2025. Astfel, în anii de guvernare ai PAS, valoarea restanţelor ar fi crescut de aproape trei ori.

Formaţiunea mai atrage atenţia că, în noiembrie 2025, în fond erau disponibile 100 de milioane de lei nevalorificaţi, fapt care, în opinia MAN, demonstrează lipsa de voinţă a autorităţilor de a sprijini real fermierii. În acest context, decizia de a reduce subvenţiile pentru agricultură în 2026 cu 190 de milioane de lei este calificată drept o nouă dovadă de iresponsabilitate.

De asemenea, MAN susține că, în perioada guvernării PAS, exporturile de produse agricole au scăzut, iar importurile au crescut. Dacă în 2022 exporturile agricole constituiau 1,94 miliarde de dolari, în prima jumătate a anului 2025 acestea ar fi ajuns la 1,51 miliarde de dolari. În același timp, deficitul comercial la produse agricole ar fi atins în 2025 circa 70 de milioane de dolari.

În final, partidul afirmă că ponderea agriculturii în PIB a coborât până la 7%, contrar datelor oficiale care ar indica o creștere semnificativă a sectorului în 2025, pe care MAN le califică drept „manipulatoare”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul MAN acuză guvernarea de politici iresponsabile în agricultură și cere majorarea subvențiilor apare prima dată în Realitatea.md.