Petițiile cetățenilor la Parlament au vizat, în 2025, justiția, protecția socială și siguranța

În cele 4 400 de petiții, depuse anul trecut de cetățeni la Parlament, cele mai frecvente probleme au fost legate de justiție, lezarea demnității, dreptul la securitate, asistență medicală și protecție socială, transmite IPN.

Petiționarii s-au plâns și pe starea infrastructurii, dificultăți în agricultură, situații negative în sfera proprietății private, deficiențe în activitatea administrației publice centrale și locale.

Parlamentul precizează că cele mai multe adresări – 45% din petițiile depuse – au parvenit din capitală, aceasta fiind urmată în top de regiunea transnistreană, raioanele Orhei și Hâncești.

Legislativul mai anunță că 65% din totalul celor 4 400 de petiții scrise și adresări verbale au fost examinate direct sau repartizate comisiilor parlamentare de profil, restul sesizărilor fiind transmise autorităților competente.

Gestionarea petițiilor se realizează prin sistemul informațional „e-Petiții”, iar cetățenii pot adresa Parlamentului solicitări atât în formă scrisă, cât și verbală.

The post Petițiile cetățenilor la Parlament au vizat, în 2025, justiția, protecția socială și siguranța appeared first on ipn.md.