Doliu în comunitatea medicală. S-a stins din viață Grigore Chetrari, fost director al Spitalului Clinic Bălți

Grigore Chetrari, medic și manager din sistemul de sănătate al Republicii Moldova, fost director al IMSP Spitalul Clinic Bălți, a decedat. Colectivul instituției a transmis condoleanțe familiei, rudelor și colegilor.

Grigore Chetrari a activat peste patru decenii în domeniul medical, începându-și cariera la Bălți, în anul 1976, în funcția de medic ORL. De-a lungul anilor, a deținut mai multe funcții de conducere, inclusiv șef al sistemului municipal și județean de sănătate, precum și manager al Spitalului Clinic Bălți, pe care l-a condus în perioada 1994–2013.

Pentru merite deosebite și o activitate prodigioasă, Grigore Chetrari a fost decorat cu Ordinele „Gloria Muncii” și „Meritul Civic”, precum și cu alte distincții de stat. Colegii îl descriu drept un profesionist dedicat, responsabil și devotat profesiei medicale.

Cei care doresc să își ia rămas-bun o pot face în această seară, la Biserica Sfântul Mare Mucenic Pantelimon din Bălți. Ceremonia funerară va avea loc pe 18 ianuarie 2026, la ora 11:00.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Doliu în comunitatea medicală. S-a stins din viață Grigore Chetrari, fost director al Spitalului Clinic Bălți apare prima dată în Realitatea.md.