Susținută de aproximativ 10.000 de spectatori, echipa U-BT Cluj-Napoca, antrenată de Mihai Silvășan, a ținut aproape de adversari timp de trei sferturi, însă eficiența ofensivă a oaspeților a făcut diferența pe final.
Pentru U-BT au început partida Russell, Woodbury, Guzman, Creek și Miletic, în timp ce BC Dubai a mizat pe Bacon, Prepelic, Petrusev, Kabengele și McKinney-Wright IV.
La pauză, oaspeții conduceau cu 56-52, după un joc echilibrat.
În sfertul al treilea, BC Dubai s-a desprins la zece puncte, dar U-BT a redus diferența înaintea ultimelor zece minute (78-74). În sfertul decisiv, echipa din Dubai a controlat jocul și s-a distanțat decisiv.
Creek a fost cel mai bun marcator al meciului, cu 33 de puncte, având un procentaj excelent de reușită, ratând o singură aruncare din 11 (4/4 de la 3 puncte).
Oaspeții au reușit 12 aruncări de trei puncte și au depășit borna de 100 de puncte cu peste trei minute înainte de final.
Silvășan, antrenorul U-BT: „Sunt foarte mândru de echipa mea”
La finalul partidei, antrenorul U-BT, Mihai Silvășan, a spus: „Felicitări echipei din Dubai pentru prestație. Cred că au avut o seară incredibil de bună din punct de vedere ofensiv. Am luptat, ne-am dorit să câștigăm acest meci, nu am venit aici doar să ne bucurăm de atmosferă jucând împotriva unei echipe de Euroligă, am venit aici să câștigăm. Am vorbit despre acest lucru și ne-am dorit cu adevărat să luptăm pentru a avea șansele noastre la victorie. Cred că am fost aproape în cea mai mare parte a jocului, dar ei au avut câțiva jucători de foarte mare calitate care au făcut diferența în această seară”.
Silvășan este mulțumit de mentalitatea jucătorilor săi.
„Am primit 110 puncte, dar nu cred că am avut o apărare atât de slabă. Ei au marcat foarte multe aruncări dificile, din poziții inconfortabile. Dar asta este istoria jocului. Sunt foarte mândru de echipa mea pentru modul în care a luptat. Obiectivul va fi să păstrăm această mentalitate și în celelalte meciuri și să mergem mai departe”, a adăugat el.
U-BT a bifat a cincea înfrângere a sezonului în Liga Adriatică și ocupă locul 3 în Grupa A, în urma BC Dubai (13-0) și Partizan Belgrad (12-1).