Trump impune taxe statelor UE implicate în Groenlanda. Reuniune de urgență la Bruxelles

Președintele american, Donald Trump, a anunțat că va impune taxe vamale de 10% celor opt state europene care au trimis trupe în Groenlanda, în cadrul unui exercițiu de consolidare a teritoriului autonom al Danemarcei. Ca urmare a anunțului făcut de liderul de la Casa Albă, ambasadorii celor 27 de state membre ale UE se reunesc duminică în ședință de urgență pentru a stabili măsuri de răspuns, transmite IPN.

Taxele anunțate vizează Danemarca, Franța, Norvegia, Suedia, Germania, Regatul Unit, Țările de Jos și Finlanda, state care săptămâna aceasta au trimis trupe în Groenlanda pentru a participa la exerciții comune coordonate de Copenhaga. Acțiunea a fost organizată ca răspuns la intenția administrației SUA de a prelua controlul asupra insulei arctice.

Potrivit liderului de la Casa Albă, taxele vamale vor intra în vigoare la 1 februarie și vor fi majorate la 25% începând cu luna iunie.

Între timp, președinții Consiliului și Comisiei Europene, António Costa și Ursula von der Leyen, au avertizat că taxele vamale ar putea submina relațiile transatlantice și ar risca să declanșeze o spirală descendentă periculoasă. Oficialii au subliniat că exercițiul militar, desfășurat împreună cu aliații, are scopul de a consolida securitatea în Arctica și nu reprezintă o amenințare pentru nimeni.

Totodată, președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat că amenințările tarifare sunt inacceptabile și nu își au locul în acest context. Potrivit lui, Europa va reacționa într-un mod unit și coordonat dacă aceste amenințări se vor confirma, pentru a asigura respectarea suveranității europene.

The post Trump impune taxe statelor UE implicate în Groenlanda. Reuniune de urgență la Bruxelles appeared first on ipn.md.