
„Un comerț echitabil, mai degrabă decât tarife vamale”, a declarat sâmbătă, 17 ianuarie curent, la Asuncion, în Paraguay, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce se pregătea să semneze acordul comercial între Uniunea Europeană (UE) și Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay), relatează agerpres.ro.
Acesta este un „semnal clar în favoarea comerțului internațional” într-un context de „tensiuni”, a declarat, la rândul său, președintele Paraguayului, Santiago Pena, a cărui țară deține președinția prin rotație a Mercosur.
Acordul comercial UE-Mercosur semnat sâmbătă la Asuncion marchează finalul a 25 de ani de negocieri între Uniunea Europeană și statele Mercosur și crearea oficială a uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume, cu peste 700 de milioane de locuitori, reprezentând 30% din PIB-ul global.
„Alegem un comerț echitabil în locul tarifelor vamale, un parteneriat productiv pe termen lung în locul izolării. Și mai presus de toate, intenționăm să aducem beneficii concrete și tangibile cetățenilor și companiilor noastre”, a mai spus von der Leyen.
Acest acord elimină tarifele vamale pentru peste 90% din schimburile comerciale și stimulează exporturile europene de automobile, utilaje, produse chimice, vinuri și băuturi spirtoase. În schimb, facilitează accesul pe piața europeană pentru carnea, zahărul, orezul, mierea și soia din America de Sud.
Semnarea sa are loc în contextul în care președintele american Donald Trump a majorat numeroase taxe vamale în ultimul an.
Proteste importante împotriva acestui tratat au avut loc în mai multe țări ale UE, în timp ce mari părți ale societății civile din țările Mercosur se opun și ele acordului.
Semnarea acordului este punctul culminant al unei vizite oficiale a președintei Comisiei Europene în America de Sud. În ajunul ceremoniei, Ursula von der Leyen s-a aflat la Rio de Janeiro, unde s-a întâlnit cu președintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva. Brazilia este un partener strategic al Uniunii Europene, cooperarea bilaterală intensificându-se în ultimii ani în domenii-cheie precum comerțul și combaterea schimbărilor climatice.
Mercosur este piața comună sudică – un bloc comercial sud-american înființat în 1991. Membrii săi cu drepturi depline sunt Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Venezuela a aderat în 2012, dar calitatea sa de membru a fost suspendată în 2017.
În decembrie 2012, a fost semnat Protocolul de aderare a Boliviei la Mercosur. Acest protocol este în curs de ratificare de către parlamentele țărilor Mercosur. Împreună, țările Mercosur formează a 6-a economie ca mărime din lume, cu o populație totală de 270 de milioane locuitori.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul UE a semnat acordul cu Mercosur. Ursula Von der Leyen: „Vrem comerț echitabil în locul taxelor vamale” apare prima dată în Realitatea.md.