Ce a răspuns Trump, întrebat dacă va recurge la forță pentru a prelua controlul asupra Groenlandei

Președintele american Donald Trump a evitat luni să ofere un răspuns clar în privința măsurilor pe care le va lua pentru a prelua controlul asupra Groenlandei.

Într-un scurt interviu telefonic pentru NBC News, Trump a fost întrebat dacă va folosi forța pentru a prelua Groenlanda.

„Nu comentez”, a fost răspunsul lui Trump.

Trump și-a intensificat retorica privind dorința de a prelua controlul asupra Groenlandei. Sâmbătă, el a declarat că va impune tarife de 10% Danemarcei și altor șapte țări europene, care s-au poziționat împotriva preluării de către Trump a insulei. 

În cadrul interviului acordat rețelei americane de televiziune, Trump a criticat și liderii europeni care s-au opus eforturilor sale de a achiziționa Groenlanda, pe care o consideră necesară pentru a proteja securitatea națională împotriva amenințărilor externe.

„Europa ar trebui să se concentreze pe războiul cu Rusia și Ucraina, pentru că, sincer, vedeți ce le-a adus asta”, a spus Trump. „Asta ar trebui să fie prioritatea Europei, nu Groenlanda”, a mai spus președintele american.

Trump leagă revendicările asupra Groenlandei de faptul că nu a primit Nobelul pentru Pace

Donald Trump și-a legat afirmațiile privind Groenlanda de faptul că nu a primit Premiul Nobel pentru Pace, într-o scrisoare trimisă de președintele SUA premierului Norvegiei, Jonas Gahr Støre.

„Dragă Jonas, având în vedere că tara dumneavoastră a decis să nu-mi acorde Premiul Nobel pentru Pace pentru faptul că am oprit 8 războaie, nu mai simt obligația de a mă gândi exclusiv la Pace, deși aceasta va rămâne mereu predominantă, dar mă pot gândi acum și la ceea ce este bun și potrivit pentru Statele Unite ale Americii. Danemarca nu poate proteja acel teritoriu de Rusia sau China și, oricum, de ce ar avea un «drept de proprietate»? (…) Lumea nu este în siguranță dacă nu avem Control Complet și Total asupra Groenlandei”, i-a scris Trump premierului Norvegiei, potrivit Bloomberg.

Premiul Nobel pentru Pace nu este decis de guvernul norvegian, ci este acordat de un comitet independent.

Publicat
Din categoria Politic