Investiție de 5 milioane euro la Edineț: hale noi și producție destinată exportului european

O compania britanică va construi trei hale de producție în Parcul Industrial Edineț. Acestea vor produce cablaje și sisteme de conexiune pentru industrii precum transport feroviar și energie regenerabilă, medicină și inteligență artificială. Întreaga producție este destinată exportului spre piețele europene. Investiția companiei britanice Cornelius Electronics constituie aproximativ 5 milioane de euro și urmărește extinderea producției și crearea de noi locuri de muncă la nordul Moldovei, transmite IPN.

Halele vor avea o suprafață totală de peste 3 mii de metri pătrați. Cornelius Electronics, care are în prezent 81 de angajați – peste 80% fiind femei, este deja un furnizor important pentru piața europeană, iar extinderea companiei va consolida integrarea Moldovei în lanțurile valorice regionale și va aduce capital și tehnologie britanică.

„Prin investițiile în Parcul Industrial Edineț contribuim la transformarea întregii regiuni de nord, generând locuri de muncă și o economie competitivă, bazată pe inginerie, inovație și producție modernă,” a declarat Sergiu Rabii, director Innovate Moldova Programme.

Pentru aplicarea proiectului și, în special, pentru a permite modificarea planului de infrastructură a parcului industrial, a fost încheiat un memorandum între Agenția de Investiții, Innovate Moldova și Primăria Edineț.

„Ne bucură că, după câțiva ani de business validat în Moldova, Cornelius Electronics reușește să atragă mai mulți clienți pentru producția sa, fapt care face posibilă extinderea investiției acestora în țară,” a declarat Natalia Bejan, directorul Agenției de Investiții.

În prezent, 235 de companii cu capital britanic activează în Moldova, cu un volum total de investiții în capital social de aproximativ 840 milioane lei.

The post Investiție de 5 milioane euro la Edineț: hale noi și producție destinată exportului european appeared first on ipn.md.