Ministrul de Interne din Spania a spus marți că un act de sabotaj nu poate fi cauza coliziunii dintre cele două trenuri, potrivit Le Figaro.
„Nu a existat niciodată cel mai mic element care să sugereze acest lucru”, a declarat Fernando Grande-Marlaska într-o conferință de presă.
Declarația a fost făcută după o reuniune a Consiliului de Miniștri de la Madrid.
„Posibilitatea unui sabotaj nu a fost niciodată luată în considerare. De la început, am discutat despre aspecte tehnice legate de transportul feroviar”, a spus ministrul Fernando Grande-Marlaska.
Cel puțin 41 de persoane au murit în urma accidentului feroviar de duminică seara din Adamuz, Andaluzia, în sudul Spaniei.