Autoritățile, în alertă! Un tânăr a evadat dintr-un penitenciar de tip deschis

Luni, 19 ianuarie, în jurul orei 14:00, un deținut aflat într-un penitenciar de tip deschis a evadat, părăsind neautorizat locul de muncă. Incidentul a avut loc la punctul de lucru situat în satul Goianul Nou, comuna Ciorescu.

„Persoana în cauză este: Negru Igor Alexandru, născut la 21 februarie 2000, originar din municipiul Chișinău, care executa pedeapsa privativă de libertate în cadrul Penitenciarului nr. 4-Cricova.

Semnalmente: sex: masculin; înălțime: aprox. 175 cm; păr: șaten; corpolență: medie; față: ovală; ochi: albaștri; nas: ascuțit. Îmbrăcăminte la momentul plecării: hanorac gri, pantaloni sport gri, scurtă neagră și încălțăminte neagră”, transmite Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

Potrivit instituției, imediat după constatarea incidentului, au fost mobilizate toate structurile abilitate, fiind demarate acțiuni operative de căutare. De asemenea, conducerea ANP a dispus inițierea unei anchete interne pentru clarificarea circumstanțelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Autoritățile solicită sprijinul populației pentru identificarea și localizarea persoanei, iar cetățenii care dețin informații relevante sunt rugate să contacteze de urgență: Unitatea de Gardă ANP: 0787 77403; Penitenciarul nr. 4 – Cricova: 0787 77408 / 0790 01888 / 0789 03520.

Articolul Autoritățile, în alertă! Un tânăr a evadat dintr-un penitenciar de tip deschis apare prima dată în Realitatea.md.