
În mai multe școli din Tiraspol și Grigoriopol, elevii reclamă temperaturi extrem de scăzute în sălile de clasă, care ajung până la +8 și chiar +5 grade Celsius. Deși administrația de la Tiraspol susține că programul lecțiilor a fost redus, elevii afirmă că sunt nevoiți să petreacă întreaga zi în încăperi reci, transmite corespondentul IPN din regiunea transnistreană.
„În prezent, în sălile de clasă, temperatura este destul de scăzută. În încăperile mari sunt în jur de +12 grade, iar în unele clase temperatura scade până la +5.. +8 grade”, scriu elevii pe rețelele de socializare.
Potrivit acestora, deși instituțiilor de învățământ li s-a permis încă de săptămâna trecută, după vacanță, să reducă durata orelor, elevii continuă să stea o zi întreagă la școală. Motivul invocat este faptul că mai multe școli au oprit încălzirea pe perioada vacanței, pentru a face economii, iar reconectarea acesteia a fost făcută prea târziu.
La școala nr. 12 din Tiraspol, în unele săli de clasă temperatura a coborât până la +5 grade Celsius. Elevii spun că frigul este greu de suportat chiar și atunci când poartă mai multe straturi de haine. Aceștia se plâng pe lipsa de reacție a conducerii instituției și susțin că, în biroul directorului, unde funcționează un climatizor, temperatura se menține constant între +25 și +28 de grade.
În același timp, în Grigoriopol și Bender au fost înregistrate două decese cauzate de degerături. Administrația locală a anunțat deschiderea, în fiecare oraș, a unor puncte de cazare temporară și încălzire, în contextul temperaturilor scăzute.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Doi oameni au murit din cauza frigului în regiunea transnistreană. În școli, temperatura ajunge la +5 grade apare prima dată în Realitatea.md.