Ministrul Mediului din România, Diana Buzoianu, în vizită la Chișinău. Discuții despre ape, păduri și o arie naturală protejată comună

Diana Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din România, a efectuat o vizită la Chișinău, unde a avut întrevederi cu omologii săi din Republica Moldova.

Potrivit părții moldovene, discuțiile s-au axat pe cooperarea dintre cele două ministere și pe avansarea unor proiecte concrete în domeniul protecției mediului. Printre subiectele abordate s-au numărat gestionarea apelor, realizarea inventarului forestier național și posibilitatea creării unei arii naturale protejate comune.

De asemenea, partea română și-a manifestat interesul față de programul de împădurire derulat în Republica Moldova, fiind subliniată necesitatea schimbului de experiență și a aplicării soluțiilor care dau rezultate.

Autoritățile au menționat că mediul nu ține cont de granițe, iar cooperarea dintre Republica Moldova și România este esențială pentru un viitor mai sigur și mai verde pentru cetățeni.