Primarul orașului Glodeni, Stela Onuțu, a transmis un mesaj cu prilejul hramului Bisericii „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul”

Stela Onuțu, primarul orașului Glodeni, a adresat un mesaj de felicitare credincioșilor și comunității parohiale cu prilejul hramului Bisericii „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul”.

În mesaj, primarul a subliniat că Sfântul Proroc Ioan Botezătorul este un model de credință, smerenie și adevăr, care îndeamnă la curăție, iubire față de aproapele și statornicie în valorile creștine.

Cu acest prilej, Stela Onuțu le-a urat locuitorilor orașului Glodeni pace în suflete, sănătate, bună înțelegere în familii și ajutor dumnezeiesc în toate faptele bune, transmițând totodată urări de bine tuturor celor care poartă numele Sfântului Ioan.