Centrala nucleară de la Cernobîl din Ucraina a pierdut toată energia electrică externă în urma activității militare intense de marți dimineață. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat că mai multe substații electrice ucrainene vitale pentru siguranța nucleară au fost afectate de activitatea militară. De asemenea, liniile electrice către alte centrale nucleare au fost și ele afectate.
Anunțul a fost făcut de AIEA într-o postare pe X.
„Mai multe substații electrice ucrainene vitale pentru siguranța nucleară au fost afectate de activitatea militară extinsă din această dimineață, a declarat directorul general ai AIEA, Rafael Grossi. „AIEA urmărește activ evoluția situației pentru a evalua impactul asupra siguranței nucleare”, a adăugat acesta.
Several Ukrainian electrical substations vital for nuclear safety were affected by widespread military activity this morning, Director General @rafaelmgrossi said.
ChNPP lost all off-site power and power lines to other NPPs were also impacted.
“The IAEA is actively following… pic.twitter.com/LR5eWmLODj
— IAEA – International Atomic Energy Agency ⚛️ (@iaeaorg) January 20, 2026
Informația vine în contextul în care Rusia a lansat, marți dimineață, un atac cu drone și rachete asupra Ucrainei. În urma acestuia, a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică și încălzire a mii de clădiri de apartamente din Kiev, în condiții de temperaturi extrem de scăzute, au declarat oficialii ucraineni.
În urma atacului, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a convocat o reuniune de urgență cu responsabilii din sectorul energetic. Într-o postare pe X, Zelenski a afirmat că cel puţin o parte din rachetele folosite în atacul de marţi asupra Ucrainei au fost produse anul acesta.