
Tarifele la gaz ar putea fi reduse cu mai mult de 10% în perioada următoare, susține Vadim Ceban, președintele interimar al Consiliului de Administrație Moldovagaz. Potrivit acestuia, există premise clare pentru ajustarea tarifelor în scădere, în special datorită evoluției favorabile a prețurilor de achiziție a gazelor naturale. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLIVE TV.
„Sunt premise pentru ajustarea tarifelor în scădere. Aceste premise sunt, în primul rând, legate de cotațiile și prețurile de achiziție a gazelor naturale din perioada verii și toamnei. Chiar și indicatorii din octombrie, noiembrie și decembrie sunt mult mai favorabili comparativ cu perioada anului 2024, când bursa a fost mult mai sus”, a declarat Vadim Ceban.
El a menționat că, deși în prezent, din cauza sezonului rece, prețurile de achiziție au crescut ușor, prognozele pentru anul curent nu indică majorări semnificative.
„În opinia mea, reducerea ar putea fi chiar mai mare de 10%. Deși acum este frig și cotațiile au mai crescut, prognoza pentru acest an nu arată creșteri mari, ceea ce înseamnă că prețurile ar putea scădea”, a precizat Ceban.
Decizia finală privind ajustarea tarifelor aparține Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care urmează să analizeze datele și să aprobe eventualele modificări.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Vadim-Ceban.MP4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Vadim Ceban: Tarifele la gaz ar trebui să scadă cu peste 10% apare prima dată în Realitatea.md.