
Noi detalii în ancheta privind uciderea tânărului moldovean Sergiu Țârnă, în vârstă de 25 de ani, în Italia. Dansatoarea și escorta spaniolă, Lady Bruneth, care este un martor cheie în dosar pentru că ar fi apărut într-un „video intim” cu Riccardo Salvagno, principalul suspect, a fost audiată de Carabinieri.
Femeia a fost ascultată timp de aproximativ o oră și a respins implicarea sa directă, afirmând că nu este responsabilă pentru video și că rolul său s-ar limita la faptul că a fost clienta lui Salvagno, scrie presa locală.
Potrivit anchetatorilor, Salvagno susține că ar exista un video compromițător, în care el ar fi apărut alături de Lady Bruneth. Acest video ar fi fost folosit de Sergiu Țârnă pentru șantaj, în urma căruia tânărul moldovean a fost împușcat într-o zonă izolată din apropierea localității Mira, provincia Veneția.
Deși video invocat nu a fost găsit până în prezent, nici pe telefoanele victimei și nici pe cele ale suspectului, anchetatorii consideră că teama de expunere publică ar fi reprezentat motivul principal al crimei. În paralel, este analizat și rolul presupusului complice Andrea Vescovo, indicat chiar de Salvagno ca fiind prezent în seara tragediei.
Sergiu Țârnă a fost găsit decedat pe 30 decembrie 2025, cu o rană la tâmplă, într-un câmp din apropierea Veneției. Autoritățile italiene au reținut atât ucigașul moldoveanului, polițistul Riccardo Salvagno, cât și presupusul complice. Procurorii susțin că ambii ar fi acționat atât la răpire, cât și în momentul comiterii crimei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Detalii noi despre omorul lui Sergiu Țârnă: Dansatoarea Lady Bruneth, martora-cheie în dosar, face primele declarații apare prima dată în Realitatea.md.