Școlile și liceele vor organiza, în perioada 26–30 ianuarie, activități dedicate victimelor Holocaustului, în cadrul decadei educației interculturale. Ministerul Ministerul Educației și Cercetării a emis o circulară în acest sens către instituțiile de învățământ general, transmite IPN.
Potrivit documentului, activitățile se vor desfășura în conformitate cu planul-cadru aprobat prin ordinul MEC. Acestea vizează consolidarea educației pentru drepturile omului, combaterea discriminării și promovarea respectului față de diversitatea etnică, culturală și religioasă.
Ministerul recomandă organizarea atât a activităților formale, cât și nonformale, menite să sprijine înțelegerea critică a trecutului și conștientizarea consecințelor Holocaustului, inclusiv prin studierea lecțiilor oferite de istoria recentă.
De asemenea, MEC propune desfășurarea în dimineața de 27 ianuarie, la ora 9:15, a evenimentului comemorativ național „Fiecare flacără e un nume”. Acesta va include aprinderea lumânărilor și păstrarea unui moment de reculegere, în curțile instituțiilor de învățământ sau în alte spații publice și memoriale.
The post Școlile din țară vor comemora victimele Holocaustului în perioada 26-30 ianuarie appeared first on ipn.md.