Trump face un pas înapoi și renunță la taxele vamale pentru țările amenințate în disputa privind Groenlanda

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri, 21 ianuarie curent, că a elaborat „cadrul unui viitor acord” cu şeful NATO şi că nu va impune taxe vamale pe 1 februarie ţărilor pe care le ameninţase cu o asemenea măsură pentru că se opun planurilor sale de preluare a Groenlandei, scrie adevărul.ro.

Preșdintele SUA a declarat că a avut la Davos o întâlnire foarte productivă cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, și au stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda și la întreaga regiune arctică.

„Această soluție, dacă va fi finalizată, va fi una excelentă pentru Statele Unite ale Americii și pentru toate țările NATO. Pe baza acestei înțelegeri, nu voi impune tarifele care urmau să intre în vigoare la 1 februarie. Se poartă discuții suplimentare cu privire la Golden Dome, în ceea ce privește Groenlanda. Informații suplimentare vor fi disponibile pe măsură ce discuțiile vor avansa. Vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio, trimisul special Steve Witkoff și alte persoane, după cum va fi necesar, vor fi responsabili de negocieri — aceștia îmi vor raporta direct mie. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni”, a scris Trump pe Truth Social.

Amintim că președintele american Donald Trump a anunțat că va impune tarife de 25% asupra bunurilor exportate în SUA de opt țări europene care au desfășurat trupe în Groenlanda, insula arctică pe care liderul american intenționează să o cumpere.

Într-o postare pe Truth Social, Trump a enumerat Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Regatul Unit, Țările de Jos și Finlanda și a afirmat că „aceasta este o situație foarte periculoasă pentru siguranța, securitatea și supraviețuirea planetei noastre”.

Tarifele de 10% vor intra în vigoare de la 1 februarie și vor crește la 25% din 1 iunie, până la încheierea unui eventual „acord pentru achiziția completă și totală a Groenlandei”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Trump face un pas înapoi și renunță la taxele vamale pentru țările amenințate în disputa privind Groenlanda apare prima dată în Realitatea.md.