Vameșii din Chișinău au descoperit metale prețioase nedeclarate la trei pasageri

Mai multe tentative de transportare a bunurilor din metale prețioase nedeclarate au fost depistate în cadrul controalelor vamale la Aeroportul Internațional Chișinău, în colaborare cu polițiștii de frontieră.

Pe ruta Chișinău–Berlin, în bagajul unui bărbat de 49 de ani, cetățean al Ucrainei, au fost descoperite monede presupus din aur, cu o valoare estimativă de peste 3 000 de euro.

Pe ruta Istanbul–Chișinău, un cetățean afgan de 39 de ani avea asupra sa cinci obiecte aurii, presupuse a fi din aur.

Pe ruta Chișinău–Lisabona, în bagajul unei femei de 31 de ani, cetățeană a Ucrainei, au fost identificate trei lingouri presupus din aur.

Toți trei pasageri au selectat culoarul verde „nimic de declarat” și au comunicat funcționarilor vamali că nu transportă bunuri pasibile declarării.

”Obiectele ridicate urmează a fi supuse expertizei pentru stabilirea compoziției exacte. Bunurile sunt pasibile confiscării, iar persoanele riscă sancționare contravențională”, se menționează în comunicatul autorităților, în conformitate cu art. 43¹ și art. 287 alin. (10) din Codul contravențional.