A fost dezamorsată drona găsită la Crocmaz. Avea 50 kg de explozibil

Drona depistată joi dimineața în localitatea Crocmaz, Ștefan Vodă, a fost dezamorsată, a anunțat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Potrivit acestuia, aparatul de zbor era de tip Shahed „Geran-2” și transporta aproximativ 50 de kilograme de explozibil, transmite IPN.

„Drona a fost nimicită deoarece era armată și avea la bord 50 de kilograme de explozibil. Organele abilitate vor depune tot efortul pentru a asigura securitatea cetățenilor”, a declarat ministrul Apărării.

Premierul Alexandru Munteanu a subliniat, la începutul ședinței de Guvern, necesitatea investițiilor în apărare și a sprijinului acordat Ucrainei. „De această dată am fost șocați și alarmați de faptul că a purtat o încărcătură explozibilă. Cu câteva clipe în urmă a fost efectuată o explozie controlată, iar în prezent toți localnicii sunt în siguranță”, a spus premierul.

La rândul său, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a calificat incidentul drept o nouă încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. „Unii politicieni, care timp de patru ani nu au condamnat războiul barbar al Federației Ruse în Ucraina, spuneau: ce ne tot speriați și șantajați că războiul e aproape. Este încă un caz de încălcare a spațiului aerian al Moldovei de către Rusia”, a declarat Igor Grosu.

Șeful legislativului a exprimat recunoștință cetățenilor care au depistat drona și au sesizat imediat poliția, fără a interveni personal, dând dovadă de responsabilitate civică.

Drona cu lungimea de aproximativ 2,5 metri a fost depistată joi, în jurul orei 09:25, în localitatea Crocmaz, raionul Ștefan Vodă. Aparatul de zbor a fost găsit în grădina unei case nelocuite.

The post A fost dezamorsată drona găsită la Crocmaz. Avea 50 kg de explozibil appeared first on ipn.md.