Dosare întârziate, criză de cadre, volum mare de muncă în judecătorii – studiu CSM

Volumul de muncă al judecătorilor rămâne extrem de ridicat, iar în unele instanțe fiecare magistrat gestionează peste 2 000 de dosare pe an, de două ori mai mult decât media sistemului. Lipsa judecătorilor și a personalului de sprijin pune o presiune uriașă pe magistrați și întârzie examinarea cauzelor. Constatările se conțin în Studiul privind volumul de lucru în instanțele judecătorești, realizat de Consiliul Superior al Magistraturii, transmite IPN.

Volumul mare de muncă nu afectează doar termenul de examinare a cauzelor, ci și calitatea actului de justiție. Potrivit studiului, suprasolicitarea judecătorilor reduce timpul pentru motivarea deciziilor, analizarea practicilor naționale și internaționale și pentru participarea la cursuri de perfecționare. „Sarcina de muncă a judecătorilor se dublează uneori și depășește dublul mediei, ceea ce afectează eficiența întregului sistem”, remarcă CSM.

Deficitul de personal rămâne una dintre principalele provocări. Plecările masive și imposibilitatea suplinirii rapide a posturilor vacante duc la acumularea restanțelor, atenționează CSM. Cea mai mare lipsă de cadre este în instanțele din Chișinău, Bălți, Drochia, Soroca, Cahul, Comrat și Căușeni.

CSM anunță că a inițiat măsuri pentru ameliorarea situației. Printre acestea se numără organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, transferuri temporare de judecători și monitorizarea anuală a volumului de muncă, pentru a preveni suprasolicitarea.

În studiu este recomandată introducerea unor norme de muncă pentru judecători și compensarea activității suplimentare. Totodată, CSM pune accent pe digitalizarea sistemului și dezvoltarea unui plan strategic pentru echilibrarea volumului de muncă. „Obiectivul nostru este să asigurăm o justiție eficientă, echitabilă și accesibilă pentru toți cetățenii”, se arată în concluziile studiului.

The post Dosare întârziate, criză de cadre, volum mare de muncă în judecătorii – studiu CSM appeared first on ipn.md.