Dronă de 2,5 m, găsită într-o grădină din raionul Ștefan Vodă. Poliția se deplasează pentru investigații

O dronă a fost găsită în dimineața de 22 ianuarie, la Ștefan Vodă. Incidentul a fost raportat în localitatea Crocmaz, conform Poliției Naționale. 

Aparatul de zbor are circa 2,5 metri. Localnicii l-au observat în jurul orei 9:25, pe teritoriul unei gospodării în care nu locuiește nimeni, informează oamenii legii.

„Experții Secției tehnico-explozivǎ a Poliției se deplaseazǎ la fața locului pentru examinarea în detaliu a acesteia. Mulțumim cetățenilor responsabili care au sesizat Poliția și nu au intervenit personal”, a serviciul de presă al Poliției Națională.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În context, cetățenilor li se recomandă să nu se apropie și să nu atingă dronele și componentele lor, dacă le observă, să nu le mute, demonteze sau fotografieze de aproape. Populația este îndemnată să păstreze distanța sigură față de aparatele de zbor, să anunțe imediat autoritățile, să restricționeze accesul persoanelor în apropierea lor și să respecte indicațiile echipelor specializate.

Articolul Dronă de 2,5 m, găsită într-o grădină din raionul Ștefan Vodă. Poliția se deplasează pentru investigații apare prima dată în Realitatea.md.