Drona depistată joi în satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, este activă și conține un dispozitiv explozibil. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, din cauza pericolului iminent, specialiștii Secției tehnico-explozive vor efectua o detonare controlată la fața locului, transmite IPN.
Potrivit IGP, pericolul este în continuă evaluare, iar specialiștii întreprind toate măsurile necesare pentru a stabili circumstanțele și pentru a dezamorsa partea de luptă a dronei. Localnicii aflați în apropierea zonei au fost evacuați pentru siguranță.
Poliția solicită cetățenilor să-și păstreze calmul și să respecte indicațiile forțelor de ordine.
Joi dimineața, Inspectoratul General al Poliției a anunțat că o dronă de aproximativ 2,5 metri lungime a fost depistată în grădina unei case nelocuite din satul Crocmaz. După acest incident Ministerul Afacerilor Externe a condamnat ferm încălcarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.
The post IGP: Drona de la Crocmaz este activă și conține explozibil. Urmează detonare controlată appeared first on ipn.md.