Nicu Belitei a fost numit director al Agenției de Mediu, iar Nicolae Munteanu – director al Agenției „Moldsilva”. Cabinetul de miniștri a aprobat miercuri aceste numiri, iar mandatele celor doi vor începe pe 23 ianuarie, respectiv 29 ianuarie, transmite IPN.
Ministrul mediului, Gheorghe Hajder, a precizat că Nicu Belitei are o experiență de peste 10 ani în instituții publice și a coordonat reforma Administrației Naționale „Apele Moldovei”. Activitatea acestuia se va axa pe consolidarea instituției, monitorizarea strictă a calității aerului, solului și apelor și reducerea termenelor de eliberare a avizelor și autorizațiilor, măsuri necesare pentru eficientizarea activității și creșterea capacității de intervenție a agenției.
În ceea ce ține de Nicolae Munteanu, ministrul a precizat că acesta are o experiență de peste 30 de ani în domeniul silvic, iar principalele sale obiective vizează reforma sistemului silvic, continuarea programului de împădurire și combaterea tăierilor ilegale.
Funcția de director al Agenției „Moldsilva” a rămas vacantă la începutul lunii noiembrie 2025, după demisia fostului șef, Victor Durbală. Agenția de Mediu a rămas fără conducere la începutul acestui an, după ce Dorin Poverjuc, a fost numit la conducerea Inspectoratului pentru Protecția Mediului.
The post Noi directori la Agenția de Mediu și „Moldsilva” appeared first on ipn.md.