
Un bărbat de 40 de ani a fost condamnat la opt ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, pentru tâlhărie. Faptele s-au petrecut în februarie 2022
Potrivit instanței, inculpatul, împreună cu un alt bărbat (condamnat în 2023 la șase ani de închisoare), a pus la punct un plan prin care, sub pretextul prestării unui serviciu de transport, a asigurat transportul a cinci cetățeni turci temporar aflați în municipiul Chișinău.
Deși li s-a promis că vor fi duși la destinație, victimele au fost conduse prin mai multe localități din municipiul Chișinău și din împrejurimi. Ulterior, aceștia erau atacați și agresați fizic, inclusiv cu spray-uri lacrimogene, pentru a le sustrage bunurile personale, fiind apoi abandonați.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„În urma atacului, de la victime au fost sustrase sume considerabile de bani în valută străină, telefoane mobile, carduri bancare, ceasuri și alte bunuri personale, prejudiciul material fiind estimat la peste 335 de mii de lei. Inculpatul și-a recunoscut parțial vina, recunoscând participarea la transportarea victimelor, însă a negat implicarea directă în violență sau în sustragerea bunurilor.
Până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție”, transmite Procuratura Generală (PG).
Articolul Clipe de coșmar pentru cinci străini: Au fost agresați de un șofer care „presta” servicii de transport apare prima dată în Realitatea.md.