Vizită de lucru a delegației României la Ialoveni pentru cooperare și proiecte europene

La Ialoveni a avut loc o vizită de lucru a delegației România, condusă de Roxana Mircea, vizită axată pe consolidarea dialogului instituțional și a cooperării dintre autoritățile publice din România și Republica Moldova.

În cadrul întrevederii au fost discutate subiecte de interes comun privind identificarea oportunităților de dezvoltare locală, schimbul de bune practici și extinderea parteneriatelor transfrontaliere, cu accent pe valorificarea programelor europene de finanțare. A fost subliniată importanța dezvoltării capacităților profesionale ale specialiștilor din administrația publică locală, în special în ceea ce privește elaborarea, depunerea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene.

Membrii delegației au prezentat exemple concrete de bune practici și proiecte realizate în România, evidențiind experiența acumulată, lecțiile învățate și impactul pozitiv al finanțărilor europene asupra comunităților locale. Exemplele prezentate au oferit participanților o perspectivă practică asupra modului de gestionare eficientă a proiectelor.

Autoritățile din Ialoveni au apreciat deschiderea și expertiza împărtășită de delegația României și de Roxana Mircea, subliniind că schimbul de experiență contribuie la consolidarea capacităților instituționale și la dezvoltarea durabilă a orașului.