Elevii Liceului „Alexandru Ioan Cuza” din capitală au marcat 167 de ani de la Mica Unire printr-un spectacol inedit

Elevii Liceului Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din capitală au marcat împlinirea a 167 de ani de la Mica Unire printr-un spectacol dedicat acestui moment definitoriu din istoria românilor. Programul artistic a fost urmat de discuții și dezbateri, la care au participat istorici și cercetători științifici, care au evidențiat importanța actului de la 24 ianuarie 1859 – eveniment ce a pus bazele statului român modern și a deschis drumul către Marea Unire din 1918.