NATO va spori stocurile din flancul estic și va desfășura sisteme robotizate de apărare

Alianța Nord-Atlantică (NATO) plănuiește o creștere a stocurilor de arme și muniții pe flancul estic și crearea unei structuri defensive bazate pe tehnologii robotizate, conform declarațiilor unui oficial de rang înalt al alianței.

Obiectivul acestor măsuri este întărirea capacității de descurajare în fața Rusiei, a explicat generalul Thomas Lowin într-un interviu acordat ediției de duminică a publicației germane Welt.

Planul face parte dintr-un concept de apărare pe mai multe niveluri, prin care NATO vrea să încetinească sau să blocheze un posibil atac încă din fazele inițiale, relatează dpa.

De-a lungul granițelor NATO cu Rusia și Belarus va apărea o zonă defensivă specială, bazată pe supraveghere și pe echipamente operate de la distanță sau cu funcții semiautomate.

Orice inamic ar trebui să treacă mai întâi de aceste structuri înainte de a putea avansa.

Thomas Lowin, adjunct al șefului de stat major pentru operațiuni în cadrul comandamentului terestru NATO de la Izmir, a spus că monitorizarea flancului estic va folosi sisteme capabile să adune informații de pe uscat, din aer, din spațiu și din mediul digital.

Datele colectate vor ajunge la statele membre NATO în timp real.

Rețeaua va include echipamente fixe și mobile, precum radare, senzori acustici și optici, dar și informații furnizate de sateliți, drone și aeronave de recunoaștere.

Chiar în apropierea frontierelor, NATO vrea să creeze ceea ce oficialul a numit o „zonă fierbinte”, gândită pentru a opri sau a întârzia un atac încă de la început.

Această zonă ar putea include drone înarmate, vehicule de luptă semi-autonome, sisteme robotice și mijloace automate de apărare aeriană.

Generalul Lowin a precizat însă că deciziile privind folosirea forței vor aparține în permanență oamenilor, cu respectarea regulilor de angajament și a standardelor etice stabilite de Alianță.

Publicat
Din categoria Politic