Peste 4.500 de arme de foc, scoase din circuitul ilegal de Poliția Română în 2025

La nivel național, polițiștii au indisponibilizat peste 4.500 de arme de foc și au sesizat aproximativ 2.400 de infracțiuni.

Potrivit datelor oficiale, principalele obiective ale activităților au vizat scoaterea din circuitul civil a armelor letale și neletale deținute ilegal, stabilirea trasabilității acestora, identificarea modului de procurare și introducere pe teritoriul României, precum și indisponibilizarea armelor și munițiilor utilizate în activități de braconaj.

Astfel, pe parcursul anului, polițiștii specializați au scos din circuitul ilegal 4.569 de arme de foc și au indisponibilizat 393.911 cartușe de diferite calibre. De asemenea, au fost confiscate aproximativ 10 tone de carne de vânat, peste 6,1 tone de explozivi de uz civil și mai mult de 160 de tone de articole pirotehnice.

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost organizate 2.293 de razii și au fost efectuate 13.261 de controale la persoane fizice și juridice, precum și peste 2.400 de percheziții domiciliare. Totodată, polițiștii au constatat 1.445 de infracțiuni la Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive și 471 de infracțiuni la Legea nr. 407/2006 privind fondul cinegetic și protecția vânatului.

Un exemplu relevant este cazul din județul Constanța, unde, la data de 24 iunie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au efectuat o percheziție domiciliară în comuna Lumina. Un bărbat de 52 de ani este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept și distrugere, după ce ar fi tras în mod repetat în curtea locuinței sale, provocând pagube unui imobil învecinat. În urma percheziției, au fost ridicate o pușcă cu lunetă, mai multe pistoale, muniție și butelii cu gaz.

Un alt caz a fost înregistrat în județul Timiș, unde polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descoperit, la domiciliul unui bărbat din Lugoj, 320 de elemente de muniție dezafectată, inclusiv obuze, focoase militare și o rachetă antitanc inactivă. Având în vedere cantitatea și tipul materialelor, a fost solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat”, pentru manipularea și depozitarea acestora în condiții de siguranță.

Poliția Română anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind creșterea siguranței publice și reducerea riscurilor generate de deținerea și utilizarea ilegală a armelor, munițiilor și materialelor explozive.

Publicat
Din categoria Politic