
Anual, în Republica Moldova, aproximativ 300-330 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, ceea ce înseamnă, practic, un caz nou în fiecare zi. Totodată, între 150 și 160 de paciente își pierd viața anual din cauza acestei afecțiuni, echivalentul unui deces la fiecare trei zile, potrivit datelor Ministerului Sănătății.
De asemenea, între 600 și 700 de femei sunt diagnosticate anual cu leziuni precanceroase, evidențiind importanța depistării timpurii și a monitorizării regulate.
În acest context, Ministerul Sănătății, în parteneriat cu Compania Națională de Asigurări în Medicină, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), Biroul Relații cu Diaspora, Agenția de Guvernare Electronică și partenerii de dezvoltare, desfășoară o serie de activități de informare și comunicare la nivel național și online, dedicate femeilor din țară, cât și din diasporă.
Un accent deosebit este pus pe digitalizarea procesului de invitare la screeningul pentru cancerul de col uterin, prin notificări electronice care permit informarea femeilor eligibile, indiferent de locul în care se află, inclusiv în străinătate. Astfel, femeile pot primi invitații electronice și, la revenirea în Moldova, pot beneficia de servicii gratuite în cadrul Programului național de screening cervical.
Totodată, în cadrul Săptămânii internaționale de prevenire a cancerului de col uterin, marcată în perioada 26-31 ianuarie, este promovată vaccinarea gratuită împotriva HPV pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 9 și 14 ani, precum și recuperarea vaccinală, ca măsură esențială de prevenție primară.
Programul național de screening cervical asigură acces gratuit la testul citologic pentru femeile cu vârsta între 25 și 61 de ani, indiferent de statutul de asigurare. Astfel:
- rata de acoperire a screeningului citologic a crescut de la 35% în perioada 2021 la peste 62% în 2025;
- rata de trimitere la colposcopie în cazul rezultatelor citologice atipice a crescut de la 40% în 2021 la 89% în 2025;
- rata tratamentului leziunilor precanceroase a crescut de peste trei ori, de la 26% în 2021 la 91% în 2025.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Ministerul Sănătății își reafirmă angajamentul de a se alinia Strategiei globale a Organizației Mondiale a Sănătății privind eliminarea cancerului de col uterin (90-70-90) și îndeamnă femeile din Moldova, inclusiv cele din diasporă, să răspundă invitațiilor la screening și să opteze pentru vaccinare ca metode sigure și eficiente de prevenire.
Articolul Depistarea timpurie, vitală: Sute de femei din Moldova sunt afectate anual de cancer de col uterin apare prima dată în Realitatea.md.