Școlile și grădinițele din Chișinău revin de marți la program normal de activitate

Copiii din municipiul Chișinău revin la ore începând de marți, 27 ianuarie 2026. Primăria Chișinău anunță că toate instituțiile educaționale vor activa în regim normal, conform programului stabilit.

Decizia a fost luată de Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, în urma evaluării situației din teritoriu și a condițiilor de siguranță, realizată împreună cu serviciile specializate ale municipalității. Procesul educațional va fi reluat integral în instituțiile de educație timpurie, precum și în școlile primare și secundare, pentru clasele I–XII.

Autoritățile municipale solicită conducătorilor instituțiilor de învățământ să asigure desfășurarea orelor în condiții stricte de siguranță. Aceștia trebuie să verifice starea căilor de acces, a curților și a spațiilor adiacente, să prevină orice risc pentru elevi și angajați și să monitorizeze permanent situația din instituții, raportând imediat eventualele probleme.

Părinții sunt îndemnați să dea dovadă de responsabilitate și prudență sporită la deplasarea copiilor către și dinspre școli și grădinițe.

Precizăm că azi, 26 ianuarie, școlile din școală nu au acitvat din cauza condițiilor meteo neadecvate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Liber pentru elevi! În Chișinău s-au anulat lecțiile luni. Situația în țară

Articolul Școlile și grădinițele din Chișinău revin de marți la program normal de activitate apare prima dată în Realitatea.md.