Albumul „Seniori de colecție” s-a lansat la Sala Luceafărul din București. Evenimentul a reunit nume emblematice din politică, sport, medicină, cultură și media

Albumul „Seniori de colecție” a adus la un loc 25 personalități care au influențat decisiv domeniile în care au activat. Printre acestea se numără Adrian Năstase, Elisabeta Lipă, Corina Chiriac, acad. Leon Dănăilă, Dumitru Constantin Dulcan, Sanda Țăranu, Adrian Titieni, Octavian Ursulescu, Stela Enache, Florin Gheorghiu, Dan Mircea Enescu, Lidia Fecioru, Liza Panait, Petre Geambașu și Petrica Pană.

„Acest album este mai mult decât o selecție de portrete. Este o arhivă de sens și un exercițiu de recunoaștere publică. Seniorii incluși aici nu aparțin trecutului, ci sunt repere active ale prezentului, oameni care continuă să inspire, să provoace și să transmită valori esențiale pentru coeziunea socială. De aceea, ne dorim ca acest proiect să treacă la nivelul următor: să devină brand de țară și să fie prezent în toate ambasadele României din străinătate”, a precizat Alexandra Dobre, fondatoarea Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, în prefața volumului.

Adrian Năstase a precizat, pentru Mediafax, că proiectul este un ascensor între generații.

„Este un proiect pentru a asigura un ascensor între generații. Cei care au ajuns undeva mai sus cu ascensorul, ca vârstă, transmit diverse lucruri celor mai tineri. Unii tineri nu vor asculta, alții vor căuta modele, alții vor ignora poate unele lucruri și încercările prin care au trecut cei mai în vârstă.

Cred că este un lucru important pe care putem să-l oferim. Unii dintre cei tineri, cred eu, ar putea fi interesați pentru că trăim o perioadă pe care unii o numesc de tranziție, alții o numesc pur si simplu „o ruptură”. În aceste momente trebuie să ne oprim o clipă și să ne gândim la ce avem de făcut. Experiențele bune merită să fie transmise”, a declarat, pentru Mediafax, fostul premier al României, Adrian Năstase.

„Oameni deosebiți care au făcut ceva în lumea aceasta. Un proiect extraordinar”, a spus interpretul Grigore Leșe.

„Se lansează albumul celor 25 de seniori de colecție. Sunt deosebit de bucuroasă să fiu printre ei. Vreau să urez generațiilor mai tinere de doctori, de artiști, de ingineri, de oameni de artă să se bucure de un eveniment ca acesta și atunci când noi vom fi pe un alt plan astral să-și aducă aminte că a existat un proiect „Seniori de colecție” în care noi am spart gheața. E o mare bucurie”, a afirmat artista Corina Chiriac pentru Mediafax.

Albumul este disponibil pe site-ul editurii Litera și în toate librăriile partenere.

CITEȘTE ȘI:

Florin Piersic, mesaj emoționant la împlinirea vârstei de 90 de ani: Să nu mă uitați prea repede

Premieră mondială: Brâncuși, celebrat simultan pe 6 continente

Publicat
Din categoria Politic