Inspectorii pentru protecția mediului au identificat sute de arbori tăiați ilegal în raionul Dondușeni, cu un prejudiciu estimat la 110 690 de lei.
În total, au fost descoperiți 373 de arbori, cu un volum de peste 21 metri cubi de masă lemnoasă. Tăierile ilegale au avut loc în fâșii forestiere gestionate de primăriile Tîrnova, Climăuți și în intravilanul localității Cernoleuca, precum și în fâșii forestiere aflate în gestiunea Întreprinderii de Stat ”Calea Ferată din Moldova”.
Anterior, în raionul Edineț, inspectorii au depistat mai multe cazuri de tăieri ilegale în localitățile Fetești, Lopatnic și Șofrîncani, precum și în fâșia de protecție a traseului M-6, soldate cu prejudicii de zeci de mii de lei.
”Tăierile ilegale de arbori reprezintă o încălcare gravă a legislației de mediu și îndemnăm cetățenii să semnaleze astfel de cazuri autorităților”, a declarat Inspectoratul pentru Protecția Mediului.
Materialele au fost transmise inspectoratelor de poliție teritoriale pentru identificarea făptașilor. O parte dintre aceștia au fost deja identificați și urmează să fie trași la răspundere conform legislației în vigoare.