Site-ul Gândul.ro a publicat un articol în care se afirmă că relația dintre Chișinău și Paris ar fi „zguduită” după ce Franța a decis să suspende „importurile și vânzarea produselor fanion din Republica Moldova”. În realitate, decizia vizează toate statele din afara Uniunii Europene și se referă la produsele agroalimentare care conțin reziduuri provenite de la cinci substanțe active care nu sunt autorizate în R. Moldova de mai mulți ani. Nu există nicio dovadă că relația dintre Franța și R. Moldova ar fi fost „zguduită” ca urmare a deciziei.