
După demisia deputatei PAS Anastasia Nichita, următoarea candidată pe lista partidului care ar urma să preia mandatul este Tatiana Rotari, juristă și angajată a Cancelariei de Stat. Realitatea.md a contactat-o pe Rotari pentru a afla dacă intenționează să accepte mandatul de deputat.
„Desigur accept onoarea de a fi reprezentantul poporului, este în același timp și o mare responsabilitate pentru mine. Urmează să avem discuții cu conducerea fracțiunii și în termeni legali voi prelua mandatul. Până atunci e nevoie de ședința plenară a Parlamentului pentru a se lua act de demisia dnei Anastasia Nichita, care încă nu a avut loc”, a precizat Tatiana Rotari.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Conform paginii sale de Facebook, actualmente funcționara este angajată la Cancelaria de Stat. Rotari este născută în 1994 și are studii juridice. Ea are domiciliul în satul Peticeni, raionul Călărași, conform listei electorale publicate la alegerile din 2025.
Articolul STOP CADRU Tatiana Rotari acceptă mandatul de deputat în locul Anastasiei Nichita? apare prima dată în Realitatea.md.