APOTA amenință cu proteste în fața ANTA, anunță Oleg Alexa. Detalii despre pretențiile înaintate

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto anunță că va organiza un protest în fața Agenției Naționale Transport Auto dacă activitatea unei autogări neautorizate de pe strada Calea Moșilor 2A din Chișinău nu va fi stopată.

Potrivit unui demers transmis Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Agenția Națională Transport Auto, APOTA susține că SRL „Pond Trans” și SA „PAT-9 Briceni” desfășoară în continuare activitate ilegală, deși ANTA a constatat nulitatea actului permisiv prin Decizia nr.400 din 16 decembrie 2025.

Asociația afirmă că operatorii au fost informați despre decizie abia la 2 ianuarie 2026 și au primit un termen de 5 zile pentru conformare, expirat la 8 ianuarie. Cu toate acestea, potrivit APOTA, plecările în cursă din locuri neautorizate continuă zilnic, fără sancțiuni, deși ANTA ar cunoaște situația.

APOTA estimează că inacțiunea autorităților ar fi cauzat pierderi de milioane de lei bugetului public și prejudicii operatorilor legali care activează din Gara Nord. Asociația acuză persoane din conducerea ministerului și ANTA de tolerarea situației și anunță că, dacă activitatea nu va fi stopată până la începutul lunii februarie, va fi anunțată oficial data unui protest public.

Demersul este semnat de președintele Consiliului APOTA, Oleg Alexa.