Hazem Qassem, purtător de cuvânt al Hamas în teritoriu a declarat că „Protocoalele au fost pregătite, dosarele au fost finalizate, iar comitetele sunt responsabile de operațiune (…) astfel încât să avem un transfer complet al guvernării Fâșiei Gaza, în toate zonele” către Comitetul Național pentru Administrarea Gazei, înființat ca parte a planului american de încheiere a războiului.
Însă, pentru ca acest lucru să se întâmple, membrii Comitetului trebuie să poată călători în Fâșia Gaza, a adăugat Qassem, solicitând redeschiderea completă, în ambele direcții și „fără interferențe israeliene” , a punctului de trecere a frontierei Rafah, dintre sudul Fâșiei Gaza și Egipt.